din 0 recenzii
Locuri epuizate
14 zile / 13 nopți
Circuit
Engleză, Română
DCR Adventures pe Muntele Kilimanjaro! Te invitam intr-o ascensiune pe cel mai înalt vârf din Africa, Uhuru Peak , la altitudinea de 5.895 m.
Pentru această ascensiune v-am pregătit urcarea pe cea mai spectaculoasa rută, ruta Lemosho. Aceasta oferă participanților peisaje minunate de o parte și de alta a masivului și nu necesită cunoștinte de alpinism din partea participanților.
Ascensiunea va fi făcută în 7 zile, iar alături de noi vom avea o întreagă echipă formată din: ghizi locali, bucătari maasai și porteri locali. Cu efortul unei drumeții pe Negoiu sau Lespezi vei reuși să cucerești vârful Muntelui Kilimanjaro. Și asta nu e tot! Lăsăm în urmă frumoasa realizare și mergem să trăim noi experiențe.
Odată ajunși înapoi în Moshi ne pregătim pentru 3 zile pline în care o să trăim noi experiențe de neuitat. Vor fi 3 zile în care vom descoperi locul unde se produce una dintre cele mai bune cafele din Africa de Est, ne vom relaxa în piscina unei cascade ascunse într-o vale, cu stănci care se ridică până la 200 m deasupra capului.
Vom da viață emisiunilor de pe National Geographic și timp de o zi vom asista la scene văzute doar la televizor! Avem parte de o zi în safari în care vom putea vedea cum o leoaică sare pe o gazelă, cum ghepardul poate atinge 100 km/ora sau cum se joacă elefanții!
Ultima experiență din această vacanță va fi într-un sat autentic de maasai, după care ne vom bucura de ape termale în pădurea de eucalipt.
Eșți gata să pleci în aventura africană?
Dacă ți-am atras atenția și dorești să ajungi pe cel mai înalt vârf din Africa, mai jos regăseșți programul complet și toate informațiile necesare.
Detalii plată:
Prețul: 2.700 EUR/persoana
– după efectuarea rezervării veți primi pe email informațiile conturilor noastre bancare.
– pentru rezervare se achita un avans de 675 euro/persoană;
– până la 25 septembrie 2022 se achita 675 euro/persoană;
– până la 25 noiembrie 2022 se achita 675 euro/persoană.
– până la 15 ianuarie 2023 se achita 675 euro/persoană.
– Grup minim pentru organizarea circuitului: 10 persoane.
– Grup maxim pentru organizarea circuitului: 14 persoane.
Important de știut:
– Pașaport cu o pagină liberă, valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în țară (nu este acceptat pașaportul temporar)
– Plățile în Tanzania se fac în moneda locală (Shilling Tanzanian – TZS) se schimbă la fața locului din USD sau din EURO
– Toți pasagerii, cetățeni străini sau rezidenți, care sosesc în Tanzania continentală trebuie să completeze un formular (Traveler’s Health Surveillance Form) disponibil pe pagina de internet: https://afyamsafiri.moh.go.tz/.
– Toți pasagerii, cetățeni străini sau rezidenți, care sosesc în Tanzania continentală și sunt vaccinați cu schemă completă vor fi scutiți de la cerințele privind, atât prezentarea certificatului unui test RT PCR cu rezultat negativ, cât și efectuarea Testului Rapid Antigen. La sosire, călătorilor li se vă solicita să prezinte un certificat de vaccinare, cu cod QR valabil. Singurele vaccinuri acceptate sunt cele care au fost aprobate de Organizația Mondială a Sănătății și de Tanzania.
– Toți pasagerii, cetățeni străini sau rezidenți, care la intrarea în Tanzania continentală sunt nevaccinați, nevaccinați cu schemă completă sau nu sunt eligibili pentru vaccinare că urmare a politicii din țările de origine vor trebui să prezinte un certificat cu cod QR activ, cu rezultat negativ al unui test RT-PCR COVID-19 sau NAAT, obținut cu cel 72 de ore înainte de sosire.
- Rucsac mare, între 50 și 65 litri (va fi purtat de unul din băieți, în limita a maxim 20 kg)
- Rucsac mic, pentru tură de 1 zi de 15-28 litri (îl vom căra individual, zilnic)
- Bocanci 3 sezoane (cine dorește, își poate aduce și o pereche de iarnă, nu este neapărat nevoie)
- Gheruțe pentru posibilă zăpadă înghețată
- Șosete de munte: 7-9 perechi
- Pantaloni + bluză de corp pentru dormit
- Pantaloni de munte (1 pereche de vară, 1 pereche de iarnă)
- Suprapantaloni: 1 pereche (sau pantaloni din fâș, în lipsa suprapantalonilor)
- Tricouri sintetice sau din lână merinos (le recomandăm pe cele din lână merinos) - 6-8 buc
- Polar mai gros sau Polartec (acesta este un polar mai rezistent la vânt și ușor impermeabil) - 2 buc
- Geacă tip pufoaică - din puf sau sintetic, ori o geacă Softshell - 1 buc
- Geacă impermeabilă și rezistentă la vânt (windstopper) - 1 buc
- Mănuși subțiri - 1 pereche
- Mănuși groase sau supramănuși (puțin mai mari pt că avem nevoie să băgăm și celelalte mănuși în ele)
- Ochelari de soare sau de schi categoria 3-4 cu protecție UV sau polarizați
- Cremă de protecție UV+30 / UV+50
- Cagulă (o veți folosi seara la dormit, dar și în seara în care vom urca pe vârf)
- Căciulă
- Șapcă cu protecție pentru ceafă (genul pentru safari)
- Buff
- Lanternă frontală + baterii de rezervă pentru urcare și pentru cele 6 nopți din tabere (nu este curent electric în cele 7 zile pe munte)
- Parazăpezi
- Sac de dormit confort - 8°C / - 15°C (se poate inchiria de la fata locului)
- Adidași pentru campare sau altă încălțăminte: 1 pereche
- Recipiente pentru apă sau Camel bag (nu se acceptă sticle normale de plastic în parc, se dau amenzi usturătoare): 2 * 1 litru sau 2 * 1.2 litri (se găsesc în Decathlon)
- Șervețele umede (pentru curățat fața și pentru toaletare): 2-3 pachete mici sau 1 pachet mare
- Șervețele nazale (de la altitudine veți sufla nasul foarte des): 5-6 pachete
- Trusă de igienă (periuță de dinți, pastă mică, prosop mic de față, deodorant mic, bețișoare de urechi, etc) – încercați să reduceți din greutatea bagajului luând produse mici pentru călătorie
- Trusa de prim ajutor (bandaj, fașă, rivanol, apă oxigenată, tinctură, tampon, prezervativ (pe post de garou), pastile de stomac, pastile antidiaree, nurofen, glucoză, ce considerați că ați avea nevoie, dar nu foarte multe).
- Bețe de trekking (le recomandăm)
- Papuci (pentru când suntem jos în Moshi)
- Pastile de rehidratare GO HYDRO de la SIS (sunt diverse arome)
- Pastile pentru rău de altitudine EYTAZOX 250 mg (recomadăm 1 cutie la 2-3-4 persoane)
- Pastile antimalarie MALARONE 250 mg / 100 mg sau ATOVAQUON/PROGUANIL 250 mg / 100 mg (1 pastilă / zi) - se poate cumpăra doar pe rețetă (o primiți când faceți vaccinul pentru febră galbenă)
- Spray pentru țânțari CARE PLUS (pentru țânțari purtători de malarie, se poate cumpăra un recipient pentru 2-3-4 persoane) – dacă nu doriți să cumpărați pastilele de malarie care vă pot ataca ficatul
- Baterie externă (pe munte nu există surse de încărcare)
- GoPro sau Dronă (atenție să vă țină bateria sau să aveți baterii de rezervă pentru că exista surse de incarcare)
Ne vom întâlni în aeroportul Henri Coandă pentru procedurile de îmbarcare pentru zborul București – Tanzania.
Ne așteaptă un zbor lung în care vom avea 1 sau 2 escale.
Bun venit în Tanzania! Transfer în Moshi pentru cazare.
Restul zilei este dedicat ședinței tehnice cu ghizii locali înaintea începeri ascensiunii.
După micul dejun ne punem la drum. Ne așteaptă un drum de aproximativ 3 ore cu mașina de la hotel până la poarta Parcului Londorossi.
Azi ne așteaptă o drumeție lejeră de aproximativ 3 ore până la tabăra Mkubwe.
Pe parcursul drumeției de 3 ore vom avea șansa să admirăm maimuțele Colobus.
Ajunși în tabăra, ne instalăm și ne pregătim pentru a servi cina și pentru a admira cerul înstelat.
Distanța de parcurs: 6 km
Timp aproximativ de mers: 2-3 ore
Ne trezim, servim micul dejun și ne pregătim de o nouă zi în drumul nostru spre Vârful Uhuru.
Lăsăm în urmă pădurea tropicală și pătrundem într-un peisaj aparte unde vom întâlni multe pâraie montane. Continuăm peste creasta Shira, ce oferă peisaje spectaculoase, și ne continuăm drumeția până la tabăra Shira 2, unde vom înnopta.
Servim cina și ne pregătim pentru următoarea zi.
Distanța de parcurs: 16 km
Timp aproximativ de mers: 7-8 ore
Servim micul dejun și ne pregătim pentru una dintre cele mai importante zile din această expediție.
Drumeția de azi este foarte importantă pentru aclimatizare și pentru a ne ajuta corpul să se pregătească pentru ziua de vârf.
Din Platoul Shira vom continua spre est pe o creastă, trecând de intersecția cu vârful Kibo. Pe măsură ce continuăm, direcția noastră se schimbă spre sud-est către așa numitul Turn de Lavă. La scurt timp după ce trecem de turn ajungem la a doua intersecție care merge spre Ghețarul Arrow. Continuăm apoi în jos spre Tabăra Barranco.
Distanța de parcurs: 8 km
Timp aproximativ de mers: 5-6 hours
După micul dejun, părăsim tabăra Barranco și continuăm pe o creastă abruptă pe peretele Barranco până la Valea Karanga și intersecția care face legătura cu Traseul Mweka.
Mai departe continuăm către tabăra Karanga unde vom înnopta.
Distanța de parcurs: 5 km
Timp aproximativ de mers: 3-4 ore
Servim micul dejun și continuăm până la Tabăra Barafu.
Odată ajungi în tabăra Barafu ar inseamna că am finalizat Circuitul de Sud.
Acesta oferă vederi ale vârfului din multe unghiuri diferite.
Aici facem tabăra, ne odihnim, ne bucurăm de cină și ne pregătim pentru ziua cea mare, ziua de vârf!
Distanța de parcurs: 4 km
Timp aproximativ de mers: 3-4 ore
A sosit ziua cea mare! Imediat după miezul nopții ne trezim, servim o cană cu ceai și o gustare și ne pregătim pentru a urca pe acoperișul Africii.
Următoarele 5-7 ore le vom petrece pe întuneric la frontală.
Odată ajunși la Stella Point (5.756 m), efortul ne va fi răsplătit cu cel mai magnific răsărit pe care l-am trăit vreodată. Tot aici ne vom opri pentru o scurtă pauză pentru a ne echipa cu eventualele gheruțe. De aici există posibilitatea de a întâlni zăpadă înghețată.
După pauza bine meritată de la Stella Point mai avem doar 1,5 ore până pe acoperișul Africii!Ajunși pe vârful Uhuru (5.895 m), ne facem poze, ne felicităm reciproc și ne bucurăm de reușită.
De pe vârf, ne începem coborârea spre Tabăra Mweka, oprindu-ne la tabăra Barafu pentru prânz. De aici, cine este obisnuit cu bețele de trekking, le poate folosi, coborârea fiind cu pietriș.
Ajungem la tabăra Mweka unde sărbătorim și ne bucurăm de reușită și de ultima noastră seară pe munte.
Distanța de parcurs: 5 km la urcare / 13 km la coborâre
Timp aproximativ de mers: 5-7 ore la urcare / 5-6 ore la coborâre
După micul dejun, continuăm coborârea până la Poarta Parcului Mweka unde ne vor aștepta certificatele de vârf și mașina ce ne va duce la hotel.
Până la hotel o să avem de parcurs un drum de aproximativ 1 oră.
Odată ajunși la hotel ne cazăm, sărbătorim cum se cuvine și ne pregătim pentru aventurile ce ne așteaptă în următoarele zile.
Distanța de parcurs: 10 km
Timp aproximativ de mers: 3-4 ore
Ziua de azi o dedicăm unei experiențe unice, vom pătrunde în viața tribului de Masai.
Masai sunt triburi ce trăiesc în partea de sud a Kenyei și în nordul Tanzaniei.
Aceștia duc o viață semi nomadă și au ca principală activitate creșterea vitelor.
Masai au câștigat popularitate în rândul călătorilor datorită aspectului și ținutei lor.
Sunt îmbrăcați în shuka, o pânză tradițională roșie ce simbolizează puterea, pe vremuri aceștia fiind războinici de temut.
Prin vizitarea acestui sat tradițional ne vom putea familiariza cu viața tribului, obiceiurile, ritualurile și dansurile tradiționale ale acestora.
Vom putea observa cum aceștia și-au păstrat tradițiile, în ciuda apariției turismului de masă și cum trăiesc în continuare în colibe mici ce au ca material de bază al construcției, gunoiul de grajd (balega de vacă).
După ce ne familiarizăm cu viața celor din triburile de masai, ne îndreptăm spre pădurea de eucalipt, unde ne vom relaxa în ape termale.
Seara revenim la hotel unde vom servi cina și ne vom pregăti pentru următoarea experiență.
Servim micul dejun și ne punem la drum spre unul din versanții Muntelui Kilimanjaro.
La altitudinea de 1.800 m vom regăsi o regiune luxuriantă de pădure tropicală ce este cunoscută pentru producerea uneia dintre cele mai bune cafele din Africa de Est.
Aici vom avea parte de o vizită la o mică fermă de cafea unde vom afla despre cum este cafeaua cultivată, recoltată și procesată la nivel local. Cine dorește, își poate pregăti singur propria ceașcă de cafea, urmând întreg procesul!
După pauza de cafea ne așteaptă o frumoasă drumeție de aproximativ 1 oră prin dealuri și văi până la cascadă. Pe drum, ghidul local ne va povesti despre plantele locale și despre modul în care acestea sunt folosite pentru hrană și medicina tradițională.
Odată ajunși la cascada ce se ascunse într-o vale cu stânci, facem pauză pentru a servi prânzul și pentru a ne relaxa în piscina naturală.
Seara revenim înapoi la hotel în Moshi.
Ultima zi ne așteaptă cu o experiență inedită!
Vom putea admira peisaje de atlas geografic și animale sălbatice în mediul lor natural. Ne așteaptă o zi plină în care vom putea realiza fotografii spectaculoase și asista la scene văzute pe Național Geographic!
Vom admira și fotografia: lei, elefanți, leoparzi, dar și antilopele Oryx și Gerenuk (specii deosebit de rare)!
Seara revenim la hotel și ne pregătim bagajele pentru drumul de întoarcere spre casă!
Dupa micul dejun, ne îndreptăm spre aeroport pentru zborul spre casă.
Ajungem în România pe 12.02.2023!
Sosire pe aeroportul Otopeni.
Lasă un răspuns