fbpx
de la 3162 RON
Rezervare

City Break în Armenia – Descoperă Erevan, Garni și Mănăstirile UNESCO

Fara voturi

Data

11 Jun 2026

Durata

4 zile / 3 nopți

Tip Excursie

Circuit

Limbi vorbite

Engleză, Română

Descriere

Te invitam să descoperi Armenia într-un city break  memorabil, o călătorie printre mănăstiri străvechi, peisaje montane spectaculoase și o capitală vibrantă, plină de viață. Savurează preparate autentice armenești și bucură-te de experiențe locale de degustare a vinului, care reflectă o tradiție culinară cu rădăcini milenare.

Ce vei descoperi în această călătorie:

🔹 Erevan – unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, unde vei explora centrul animat, Complexul Cascade, Opera și Baletul, dar și celebra Piață a Republicii, spectaculoasă seara datorită Fântânilor Dansatoare.

🔹 Peștera Areni-1 – locul unde a fost descoperită cea mai veche cramă din lume (peste 6.000 de ani), o dovadă impresionantă a tradiției viticole armene.

🔹 Mănăstirea Noravank – un monument medieval spectaculos, amplasat între stânci roșii dramatice, unul dintre cele mai fotogenice locuri din Armenia.

🔹 Degustare de vinuri la crama Old Bridge – experiență autentică în inima regiunii viticole Vayots Dzor, unde vei descoperi soiuri locale și metode tradiționale de vinificație.

🔹 Templul păgân din Garni – singurul templu elenistic păstrat în Armenia, dedicat zeului soarelui Mihr, simbol al perioadei precreștine.

🔹 Symphony of Stones – o formațiune naturală impresionantă de coloane bazaltice hexagonale, create prin activitate vulcanică, asemănătoare tuburilor unei orgi gigantice.

🔹 Experiență tradițională de preparare a pâinii lavash – într-o gospodărie locală, unde vei învăța cum se coace celebra pâine armeană în cuptorul subteran (tonir), parte din patrimoniul cultural UNESCO.

🔹 Mănăstirea Geghard – complex monastic medieval parțial săpat în stâncă, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, un loc cu o atmosferă profund spirituală și o arhitectură impresionantă.

Acest program este o combinație perfectă între descoperire culturală, peisaje spectaculoase și experiențe gastronomice autentice, o escapadă ideală pentru cei care își doresc o destinație diferită, bogată în istorie și tradiții.

Această drumeție îți va aduce în cont 3162 puncte DCR. Vezi aici toate detaliile programului nostru de fidelizare DCRewards: https://dcradventures.ro/DCRewards

Urmărește pagina noastră de Facebook, precum și calendarul de pe site pentru a fi la curent cu toate programele noastre!

 

Descoperă!  Călătorește!  Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures!

 

Detalii plată:

Prețul: 620 euro/persoană;

– după efectuarea rezervarii veți primi pe email informațiile conturilor noastre bancare

 

Condiții de plată:

– pentru rezervare se achită un avans de 30%

– până la 20 aprilie  2026 se achită 30%

–  până la 20 mai  2026 se achită 40%

 

Important de știut:

• Cetatenii romani NU au nevoie de viza pentru intrarea in Armenia, pentru sejururi turistice de pana la 180 de zile.
• Este necesar pasaport simplu electronic, valabil minimum 6 luni de la data intrarii in Armenia.
• Pasaportul trebuie sa aiba cel putin o pagina libera pentru stampila de intrare.

*În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei.

*Însoțitorul de grup poate modifică ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fară a afecta structura programului.

* În Armenia, moneda oficială este Dramul armean.

* Grup minim pentru organizarea circuitului: 8 persoane.

Vezi tot

Itinerar

Ziua 1: Bucuresti - Erevan

Ne întâlnim la aeroportul Henri Coandă – Otopeni pentru zborul către Erevan. După un zbor de aproximativ 2 ore și jumătate, aterizăm în capitala Armeniei. După formalitățile de aeroport ne întâlnim cu ghidul local și facem transfer la hotel în Erevan. Check-in și cazare.
Cazare: Felinger Hotel sau similar

Ziua 2: Tur de oraș Erevan

Servim micul dejun la hotel dupa care ne Întâlnire cu ghidul local și pornim să descoperirm Erevanul, unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume.

Vizităm impresionantul Complex Cascade, care găzduiește Sculpture Park și Cafesjian Center for the Arts. Turul continuă cu o plimbare în centrul orașului: clădirea Operei și Baletului (exterior), Lacul Lebedelor, strada Abovyan, Northern Avenue și Piața Republicii.
Seara, revenim în Piața Republicii pentru a admira spectaculoasele „Fântâni Dansatoare” – un show de apă, lumini și muzică (funcționează din mai până la sfârșitul lunii octombrie).

Vizităm apoi Vernissage Market, cea mai mare piață în aer liber din Armenia. Fondată de artiști în anii ’80, piața oferă o varietate impresionantă de suveniruri: sculpturi în lemn, covoare tradiționale, bijuterii, monede vechi, instrumente muzicale și opere de artă.

Timp liber seara. Cazare în Erevan, hotel 4*

Ziua 3: Optional Erevan – Peștera Areni-1 – Noravank – Degustare de vinuri – Erevan

Servim micul dejun dupa care este timp liber sau excursie optionala.

Plecam spre provincia Vayots Dzor, inima vinificației armene, renumită pentru podgoriile sale antice și soiurile autohtone de struguri.

Prima oprire: Areni-1 Cave, cunoscută și drept „Peștera Păsărilor”. În 2007, arheologii au descoperit aici o cramă veche de peste 6.100 de ani și cel mai vechi pantof din piele din lume (5.500 de ani), expus astăzi la Muzeul de Istorie al Armeniei. Situl arheologic demonstrează că tradiția vinului este parte integrantă a culturii armene de milenii.

Continuăm prin pitoreasca vale Amaghou către Noravank Monastery, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Armenia, amplasată spectaculos între stânci roșii dramatice.

Experiența continuă la Old Bridge Winery, unde vom degusta vinuri roșii seci și vom descoperi secretele metodelor tradiționale de vinificație, într-o atmosferă caldă și autentică.

La întoarcere, facem o oprire în piața locală „Gum” (Farmer’s Market), un loc vibrant unde putem descoperi arome autentice: fructe și legume proaspete, brânzeturi, verdețuri, fructe uscate și nuci – o incursiune veritabilă în viața cotidiană armeană.
Seara timp liber si cazare in Erevan, hotel 4*

Ziua 4: Erevan – Garni – Symphony of Stones – Geghard – Bucuresti

Servim micul dejun și facem check-out.

Mai departe plecam să vizităm Templul păgân din Garni Temple, construit în secolul I în stil elenistic și dedicat zeului soarelui Mihr. Este singurul templu păgân care a supraviețuit creștinării Armeniei în secolul IV. Deși a fost distrus de un cutremur în 1679, a fost reconstruit cu fidelitate în anii 1970.
Continuăm cu explorarea defileului Garni și admirăm formațiunea naturală spectaculoasă cunoscută drept „Symphony of Stones” – coloane bazaltice hexagonale formate prin activitate vulcanică antică, asemănătoare tuburilor unei orgi uriașe.
Urmează o experiență autentică într-o gospodărie locală, unde vom servi prânzul și vom participa la prepararea tradițională a pâinii „lavash”, coaptă în cuptorul subteran numit tonir. În 2014, „Lavash, prepararea, semnificația și aspectul pâinii tradiționale ca expresie a culturii în Armenia” a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.

Ultima vizită este la Mănăstirea rupestră Geghard Monastery (secolul XIII), inclusă în patrimoniul UNESCO. Numele provine de la sulița care l-a rănit pe Iisus la Răstignire, relicvă păstrată astăzi în Catedrala din Echmiadzin.

Transfer la aeroport în jurul orei 16:30 pentru zborul de întoarcere.

Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uita niciodată!

Include/Nu include

  • bilete de avion Bucuresti - Erevan - Bucuresti;
  • 1 bagaj de mana;
  • Transfer aeroport – hotel – aeroport;
  • 3 nopți de cazare la hotel 4* camere duble;
  • 3 mic dejunuri la hotel, 1 prânz;
  • ghid vorbitor de limba engleză;
  • insotitor de grup din Romania;
  • 1 sticlă de apă/persoană/zi asigurată.
  • tips pentru ghizii
  • asigurarea medicala si storno
  • mesele cu exceptia celor mentionate
  • alte cheltuieli personale
  • excursia optionala cu degustare de vin, 45 euro / persoana

Durată

4 zile/3 nopți

Destinație

Recenzii

0/5
Fara voturi
Bazat pe 0 recenzii
Excelent
0
Foarte bine
0
Bine
0
Slab
0
Foarte slab
0
Arată 1 - 0 din 0 în total

Scrie o recenzie

de la 3162 RON

Recomandări

×