din 0 recenzii
Locuri epuizate
1 zi
Excursie de 1 zi
Engleză, Română
Vf. Țuțuiatu reprezintă cel mai înalt vârf din Munții Măcinului, cu cei 467m altitudine, și poate fi atins în cadrul unui traseu liniar, de dificultate medie, ce pleacă din centrul localității Greci.
După terminarea drumeției, ne continuăm traseul către Cetatea Enisala, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Dobrogea. Aceasta impresionează atât prin zidurile înalte de până la 10m, cât și prin panorama pe care o afișează, fiind situată pe culmea unui deal calcaros, la 116m altitudine.
Pentru ultimul obiectiv al zilei ne vom deplasa la Cheile Dobrogei, cele mai vechi chei din țară. Acestea dețin cele mai vechi roci din România, în timp ce fauna și flora sunt foarte bine reprezentate, cu peste 500 de specii!
Descoperă! Călătorește! Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures!
Detalii plată:
Preț: 210 RON/persoană
Preț Adventures Club Member: gratuit* sau 179 RON/persoană (vezi regulamentul Adventures Club aici)
– după efectuarea rezervării veți primi pe email informațiile conturilor noastre bancare
Important de știut:
– Vă rugăm să țineți cont de echipamentul obligatoriu! În cazul în care vă prezentați la autocar cu un echipament necorespunzător, ghidul își rezervă dreptul de a nu vă permite participarea în cadrul evenimentului!
– Programul nu ne permite să așteptăm persoanele care nu sunt la ora stabilită în Piața Victoriei!
– Traseul poate fi modificat sau anulat de către ghidul montan, în funcție de condițiile meteorologice!
– Număr minim de participanți: 15
– În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei!
– În cazul în care nu veți participa la eveniment din orice motiv, trebuie să găsiți un înlocuitor pentru rambursarea sumei!
– Termen de plată: 10.03.2023, în limita locurilor disponibile!
Plecare: Duminică, 12 Martie 2023, ora 06:00 cu autocar / midiautocar / microbuz, în funcție de numărul de participanți, din Piața Victoriei, parcarea centrală.
Întoarcere: Duminică, 12 Martie 2023, orele 22:30, în funcție de trafic, tot la Piața Victoriei, parcarea centrală.
Traseu parcurs: localitatea Greci - Valea Morsu - Vf. Țuțuiatu și retur
Durata: ~ 3 - 4 ore cu pauze incluse
Lungime: ~ 5 km
Diferență nivel: 300m
Dificultate: mediu
- bocanci
- pantaloni drumeție (exclus blugi)
- tricou sintetic
- polar
- geacă
- căciulă
- mănuși
- lanternă frontală
- haine de schimb
- rucsac pentru tură de o zi
- ochelari de soare
- trusă prim ajutor
- bețe trekking
- cremă de protecție solară
- Mâncare, apă/ceai pentru traseu
Lasă un răspuns