fbpx
de la 190 RON
Rezervare

Drumeție în Munții Siriului: Vf. Mălâia și Lacul Vulturilor

România
Fara voturi

Data

Locuri epuizate

Durata

1 zi

Tip Excursie

Excursie de 1 zi

Limbi vorbite

Engleză, Română

Descriere

Undeva în Munții Siriului, deasupra pădurilor întinse de foioase și conifere, ascuns printre pajiștile arse de soare, pe care aleargă caii sălbatici ai munților, se întinde un luciu de apă misterios, învăluit în legendă și mister. Este vorba desigur de binecunoscutul Lacul Vulturilor.

Situat la altitudinea de 1.420 m, Lacul Vulturilor este una dintre cele mai interesante destinații din Munții Siriului, oferind un peisaj absolut fermecător celor care ajung aici. Imaginează-ți o oază de verdeață care înconjoară un lac străveziu, flancat de o frumoasă cabană de vânătoare, în timp ce de jur împrejur ți se înfățișează ochilor văile luxuriante de la baza masivului, totul sub un cer de un albastru ireal.

Traseul nostru va începe de la podul care marchează intrarea pe Valea Urlătoarea, urmând într-o primă fază un drum forestier bine conturat, timp de aproximativ 1 oră. Apoi acesta devine din ce în ce mai pronunțat, mai abrupt și mai prost întreținut. Aceasta este porțiunea cea mai dificilă a traseului și durează aproximativ 1 oră – 1 oră 30 minute de traversat.

Spre finalul acesteia, traseul devine iar domol și se pregătește să iasă în golul alpin, într-un loc numit Poarta Vulturilor. De aici, continuăm urcarea către Vf. Mălâia, cel mai înalt din Munții Siriului, cu altitudinea de 1662m, punct de unde vom putea admira și Lacul Fără Fund (Lacul Vulturilor). După o pauză pe vârf pentru fotografii și gustări, vom începe coborârea pe același traseu.

La întoarcere, înainte de a pleca spre București, ne vom opri la o gospodărie locală pentru o băutură și o gustare caldă* (cost suplimentar, vezi secțiunea „Nu Include”). Tot aici vom avea și posibilitatea de a achiziționa produse locale.

Descoperă!  Călătorește!  Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures!

 

Detalii plată:

Preț: 190RON/persoană

Preț Adventures Club Member: gratuit* sau 162RON/persoană (vezi regulamentul Adventures Club aici)

După efectuarea rezervării veți primi pe email informațiile conturilor noastre bancare

În cazul în care se optează pentru plata prin transfer bancar, aveți la dispoziție 48 de ore pentru a efectua transferul  în contul agenției, în caz contrar rezervarea va fi anulată automat

ATENȚIE: NU se efectuează opriri intermediare pentru debarcarea turiștilor pe traseul de întoarcere!

 

Important de știut:

– Vă rugăm să țineți cont de echipamentul obligatoriu! În cazul în care vă prezentați la autocar cu un echipament necorespunzător, ghidul își rezervă dreptul de a nu vă permite participarea în cadrul evenimentului!

– Programul nu ne permite să așteptăm persoanele care nu sunt la ora stabilită în Piața Victoriei!

– Traseul poate fi modificat sau anulat de către ghidul montan, în funcție de condițiile meteorologice!

– Număr minim de participanți: 15

– În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei!

– În cazul în care nu veți participa la eveniment din orice motiv, trebuie să găsiți un înlocuitor pentru rambursarea sumei!

– Termen de plată: cu 5 zile înainte de data plecării, în limita locurilor disponibile!

Vezi tot

Itinerar

Data și ora:

Plecare: Sâmbătă, 09 Martie 2024, ora 06:00 cu autocar / midiautocar / microbuz, în funcție de numărul de participanți, din Piața Victoriei, parcarea centrală.

Întoarcere: Sâmbătă, 09 Martie 2024, orele 23:00, în funcție de trafic, tot la Piața Victoriei, parcarea centrală.

ATENȚIE: NU se efectuează opriri intermediare pentru debarcarea turiștilor pe traseul de întoarcere!

Informații traseu:

Traseu: Pod Crasna Urlătoare (570 m) - Valea Urlătoarea - Poarta Vânturilor (1490 m) - Vf. Mălâia (1662m) - Poarta Vânturilor (1490 m) - Valea Urlătoarea - Pod Crasna Urlătoare (570 m)

Durata totală a traseului: 7 - 8 ore (cu pauze incluse).

Formă traseu: liniar
Diferență nivel: ~ 1100m
Distanță parcursă: 17 km
Dificultate: medie

Durata: 1 zi

Echipament obligatoriu:

- bocanci
- pantaloni drumeție (exclus blugi)
- tricou sintetic
- polar
- geacă
- căciulă
- mănuși
- lanternă frontală
- haine de schimb
- rucsac pentru tură de o zi
- ochelari de soare
- trusa medicală personală
- colțari / gheruțe

Opțional, dar recomandăm:

- bețe trekking
- cremă de protecție solară

Ce trebuie să ai la tine:

Mâncare, apă/ceai pentru traseu

Include/Nu include

  • transportul cu autocar/midiautocar/microbuz ( în funcție de numărul de participanți )
  • ghid montan și național
  • însoțitor grup
  • 35RON / persoană transport auto pe drum forestier + băutură și gustare caldă la întoarcere
  • alte cheltuieli personale

Durată

1 zi

Destinație

România

Recenzii

0/5
Fara voturi
Bazat pe 0 recenzii
Excelent
0
Foarte bine
0
Bine
0
Slab
0
Foarte slab
0
Arată 1 - 0 din 0 în total

Scrie o recenzie

de la 190 RON

Recomandări

×