de la 800 RON
Rezervare

Circuitul celor 7 lacuri si varful Musala

Bulgaria
Fara voturi

Data

25 May 2022

Durata

3 zile / 2 nopți

Tip Excursie

Circuit

Limbi vorbite

Engleză, Română

Descriere

Te invităm alături de noi de Rusalii să petrecem un weekend prelungit la înălțime în Bulgaria.

Unde? Pe vârful Musala și la cele șapte lacuri din Munții Rila.

Vârful Musala sau acoperișul Peninsulei Balcanice se află la altitudinea de 2.925 m. Denumirea acestui vârf a fost dată de otomani, pe vremea când Bulgaria era sub dominație otomană și înseamnă “aproape de Dumnezeu” sau “loc de rugăciune”.

Cele 7 lacuri sunt o bucată de paradis în Munții Rila, cei mai înalți munți din Bulgaria și totodată din Peninsula Balcanică. Acești munți surprind prin formele lor deloc comune, prin priveliștile răpitoare ce îmbină peisajele alpine cu cele ale pădurilor dese, dar și prin flora colorată. De asemenea, vizitarea acestui loc este o experiență de neuitat. Frumusețea uimitoare și încântătoare a lacurilor Rila atrage nu numai turiștii bulgari, ci și vizitatorii din întreaga lume.

Ecopoteca Zlatna Panega reprezintă unul dintre cele mai frumoase trasee tematice din Bulgaria și este de dificultate ușoară.

Ți-am captat atenția? Mai jos găsești programul detaliat al circuitului.

 

Detalii plată:

Pretul: 800RON

 

Conditii de plata:

– pentru rezervare sa achita un avans de 4ooRON/persoana;

pana la 03 iunie 2022 se achita 400 RON/persoana;

 

LOCURILE SUNT LIMITATE!

Numar minim de participanti: 15

Numar maxim de participanti: 25

 

Important de știut:

– Acte necesare  -> Carte de identitate (CI) sau pasaport valabil inca 6 luni de la intoarcerea in tara. Copiii sub 18 ani care calatoresc singuri sau doar cu unul dintre parinti, vor trebui sa prezinte la vama acordul parental al ambilor parinti sau al celui care nu insoteste minorul (dupa caz), obtinut la notariat, sau hotarare de divort definitiva in care i-a fost incredintat minorul, sau certificat de deces; in cazul in care copiii nu sunt insotiti de parinti, adultul care-i insoteste, va prezenta cazier juridic. Copiii sub 14 ani au nevoie de PASAPORT si NU pot parasi Romania in baza Certificatului de Nastere.

Vezi tot

Itinerar

Ziua 1 (Sâmbătă: 11 iunie 2022): drumeție la Ecopoteca Zlatna Panega

La ora 05.30 plecăm din Piață Victoriei, parcarea centrală. Prima oprire o vom face la ecopoteca Zlatna Panega, un traseu deosebit de frumos presărat cu podețe de lemn, băncuțe și priveliști minunate. Drumetia va avea o durata de aprox. 2 ore și este de dificultate ușoară. Spre seară ajungem în Borovets, ne cazăm și pregătim echipamentul pentru ascensiunea de pe Vârful Musala.
**Cazarea va fi la hotel de 3 stele în Borovets, mic dejun inclus.

Ziua 2 (Duminică: 12 iunie 2022): ascensiune pe Vârful Musala (2.925 m)
Ziua 2 (Duminică: 12 iunie 2022): ascensiune pe Vârful Musala (2.925 m)

Aventură noastră începe dis-de-dimineață. După servirea micului dejun pornim spre gondola din centrul stațiunii, care ne va duce până la Yastrebetz, primul punct din traseul către Vârful Musala, aflat la altitudinea de 2.925 m.
Traseu: Cabană Yastrebets (2.369 m) –> Cabană Musala (2.389 m)–> Refugiul Everest (sau Lacul Înghețat) –>Vârful Musala și retur pe același traseu
Distanță: aprox. 15 km
Diferență de nivel: aprox +630 m/ -630 m
Durata traseu: 6 - 7 h (pauzele incluse)
După ascensiune coboram în Borovets și ne îndreptăm spre hotel. După servirea cinei, fiecare va avea timp liber.

Ziua 3 (Luni 13 iunie 2022): drumeție la cele 7 lacuri din Munții Rila
Ziua 3 (Luni 13 iunie 2022): drumeție la cele 7 lacuri din Munții Rila

Drumetia noastră de azi va începe după o urcare de circa 30 de minute cu telescaunul până la Cabană Rilski Ezera, locul de pornire în traseu.
Traseu: Cabana Rilski Ezera – Lacul Rinichi – Lacul Ochiul – Lacul Lacrima - Lacul Gemenii – Lacul Trifoi – Cabana Rilski Ezera
Distanță: aprox. 15 km
Diferență de nivel: aprox +600 m/ -600 m
Durata traseu: 6 h (pauzele incluse)
În drumul nostru spre casă vom opri pentru servirea mesei, iar dacă timpul ne va permite vom vizită și un obiectiv surpriză.
Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uită niciodată!

Descoperă! Călătorește! Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures!

Include/Nu include

  • Tansportul cu autocar/midiautocar
  • Cazare 2 nopți hotel 3*,camera dublă/triplă
  • Mic dejun
  • Ghid montan și național
  • Însoțitor grup
  • Biletele de telecabina/telescaun
  • Alte mese nespecificate în pachetul turistic
  • Asigurarea storno
  • Alte cheltuieli personale

Durată

3 zile / 2 nopți

Destinație

Bulgaria

Recenzii

0/5
Fara voturi
Bazat pe 0 recenzii
Excelent
0
Foarte bine
0
Bine
0
Slab
0
Foarte slab
0
Arată 1 - 0 din 0 în total

Scrie o recenzie

de la 800 RON

Recomandări

×