din 0 recenzii
Locuri epuizate
5 zile / 4 nopți
Circuit
Engleză, Română
Timp de 5 zile vom descoperi regiunea Tirol unde vom avea parte de mai multe drumeții în care vom atinge și două vârfuri de peste 3000 m, Vf. Schwarzkogel ( 3016 m) și Vf. Wilder Mann (3020 m).
Turismul este industria principală din Tirol, sunt milioane de vizitatori care vin în regiune în fiecare an pentru a se bucura de schi, drumeții și alte activități în aer liber. Tirol are o tradiție culinară bogată, cu multe specialități locale, cum ar fi slănina tiroleză, Kaiserschmarrn (un tip de desert) și Tiroler Gröstl (un fel de mâncare consistent, din carne și cartofi). Aici ne așteaptă munții acoperiți cu zăpadă, văile adânci, râurile curgătoare și lacurile cristaline, acestea fiind doar câteva dintre peisajele incredibile pe care le vom vedea în timpul vizitei în Alpii Austrieci.
Dacă ți-am atras atenția, te invităm să citești mai jos programul detaliat:
Detalii plată:
Prețul: 690 euro/persoană
– după efectuarea rezervarii veți primi pe email informațiile conturilor noastre bancare
– pentru rezervare se achită un avans de 230 EUR/persoană.
– până la 15 mai 2023 se achită 230 EUR/persoană,
– până la 1 iulie 2023 se achită 230 EUR/persoană,
Important de știut:
*În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei;
*Însoțitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice, fără a afecta structura programului.
Grup minim pentru organizarea circuitului: 6 persoane.
Grup maxim pentru organizarea circuitului: 9 persoane.
**ACTE NECESARE**:
-Carte de identitate (CI) sau pașaport valabil încă 6 luni de la întoarcerea în țară. Copiii sub 18 ani care călătoresc singuri sau doar cu unul dintre părinți, vor trebui să prezinte la vama acordul parental al ambilor părinți sau al celui care nu însoțește minorul (după caz), obținut la notariat, sau hotărâre de divorț definitivă în care i-a fost încredințat minorul, sau certificat de deces; în cazul în care copiii nu sunt însoțiți de părinți, adultul care-i însoțește, vă prezența cazier juridic. Copiii sub 14 ani au nevoie de PAȘAPORT și NU pot parași România în baza Certificatului de Naștere.
Ne întâlnim în aeroportul Otopeni la ora 04:00 dimineața pentru formalitățile de îmbarcare și pornim în frumoasa noastră aventură în Alpii Austriei.
La ora 06:00 decolăm spre Munich.
Aterizăm în Munich și mergem la biroul de rent a car din aeroport pentru a prelua mașinile, ca mai apoi, după aproximativ 2 ore să ajungem în Solden.
Ne cazăm la Apartament Rauch sau similar. Dormitoarele sunt de două persoane și separate.
După ce ne cazăm, ieșim la plimbare prin Solden pentru masă și pentru a ne bucura de peisajele Alpilor Austrieci.
Dimineața, urcăm în mașini și vom conduce până la cota 1800. Schimbăm mașinile cu telecabina, care ne va duce până la cota 2330m. De aici, ajungem la cabana Rotkogelhütte, locul de unde începem traseul nostru către lacul Schwarzsee și vârful Schwarzkogel (3016 m). Traseul parcurs de la cabana până pe vârf și retur, de aproximativ 9 km și diferență de nivel de 800 m, îl vom parcurge în aproximativ 4-5 ore.
Ne întoarcem la cabana Rotkogelhütte pentru a servi masa de prânz și apoi ne întoarcem la telecabină, ca mai târziu să ajungem în Solden.
Seara timp liber pentru cină și plimbări prin stațiune.
Diferență de nivel: +/- 800 m
Dificultate: mediu
Durata traseu: 4-5 ore
Distanța traseu: 9 km
Dimineața devreme ne urcăm în mașini și vom conduce aproximativ 20 de minute până în orașul Vent, loc de unde începem traseul nostru de azi. Plecăm din Vent de la altitudinea de 1896m pe un drum forestier de aproximativ 3 ore până la cabana Martin Busch hutte, altitudine 2501m. Odată ajunși la cabană ni se deschide un peisaj superb către Alpii Austrieci. După o scurtă pauză de odihnă ne continuăm traseul către cabana Similaunhütte, 3019 m alt.
De aici vom avea o priveliște minunată către Alpii Italieni.Dacă timpul ne va permite, vom merge către locul unde au fost descoperite rămășițele mumificate natural ale lui Otzi, sau “Omul Ghețurilor” . Ani întregi de efort asiduu au fost dedicați dezvăluirii misterelor enigmaticului personaj, iar descoperirile făcute au adus la lumină informații importante vitale despre oamenii de la începutul Epocii Bronzului și o serie de povești cu adevărat fascinante.
Ne întoarcem în Vent pe același traseu pe care am urcat.
Diferență de nivel: +/- 1300 m
Dificultate: mediu
Durata traseu: 9-10 ore
Distanta traseu: 26 km
Ne întoarcem în Vent de unde vom lua telecabina până la cota 2600m, iar de aici începem traseul nostru până la vârful Wilder Mann, 3023 m alt.
De pe vârf putem admira cel mai înalt vârf din zona tirolului și al doilea al Austriei, Wildspite 3779m. Vom coborî către cabana Breslauer 2844, unde vom servi masa, apoi începem coborârea până în Vent pe traseul supranumit "panoramic" pentru peisajele superbe pe care le oferă asupra văilor și crestelor cu specific alpin.
Diferență de nivel: + 400 m/ - 1200 m
Dificultate: mediu
Durata traseu: 8-9 ore
Ne trezim, facem check out la cazare și până la ora 14:00 vom avea timp liber în Solden pentru relaxare, plimbări și cumpărături.
La ora 14:00 ne îndreptăm către Munich pentru a lasă mașinile închiriate și procedurile de check-in și control documente călătorie.
Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uita niciodată!
Descoperă! Călătorește! Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures!
rucsac de zi de 30 l,
bocanci,
pantaloni de trekking,
bluze/tricouri trekking,
polar,
geacă puf,
geacă impermeabilă,
ochelari soare,
șosete trekking,
Opțional:
bețe de Trekking
mănuși, buff, căciulă
trusă prim ajutor
cremă de soare
Lasă un răspuns