Excursii de 1 zi

Muntii Macinului | Culmea Pricopanului

 

La început de toamnă va invitam să descoperim cei mai vechi munți de la noi din tara: Munții Măcinului

Aceștia s-au format în urmă cu aproximativ 400-500 milioane de ani, ca rezultat al orogenezei hercinice. Au un relief și un peisaj asemănător regiunilor muntoase înalte, cu numeroase stânci și formațiuni spectaculoase din granit.

În această drumeție vom parcurge cel mai frumos traseu din Munții Măcinului, Culmea Pricopanului. Aici regăsim 5 vârfuri cu o altitudine cuprinsă între 250 m și 370 m, cel mai înalt fiind Suluku Mare (370m).

Traseul parcurs de noi este unul de tip circuit si va începe de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. După aproximativ 15 minute de mers vom ajunge la Fântâna de Leac. De aici începem un urcuș mai susținut ce ne va duce pe Vf. Caramalau. Urmează o scurta pauza pentru admirarea frumosului peisaj oferit în zare.

De aici traseul devine mai ușor având doar câteva porțiuni scurte în care vom urca și cobora, el continuând pe creastă până la intersecția cu Sfinxul Dobrogean. De aici începem să coborâm în Șaua Serparu unde ne vor aștepta cateva masute pentru a ne odihni și a servi masa.

Mai departe ne așteaptă un urcuș ceva mai susținut, de aproximativ 20 minute, după care continuăm traseul către cel mai înalt vârf de pe Culmea Pricopanului, Vf. Sulukul Mare (370m), unde traseul de creastă se va încheia.

De aici vom începe coborârea ce ne va purta printr-o frumoasă pădure de frasin dar și prin zona numită Regia Tutunului.

Înainte de a încheia traseul facem o scurtă pauză la Pietrele lui Teo, un grup de formațiuni granitice. De aici, după aproximativ 30 minute ajungem la autocar, unde traseul nostru se va încheia.

Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uita niciodată!

 

Descoperă!  Călătorește!  Relaxează-te! Împreună cu DCR Adventures.  

 

Plecare: Duminică, 26 Septembrie 2021, ora 05.45 cu autocar/midiautocar în funcție de numărul de participanți, din Piața Victoriei, parcarea centrală.

Întoarcere: Duminică, 26 Septembrie 2021, orele 22:00, în funcție de trafic, tot la Piața Victoriei, parcarea centrală.

 

Durata: 1 zi

 

Traseul parcurs de noi va fi Culmea Pricopanului:

Măcin-Fântâna de Leac-Vf Caramalau-Șaua Serparu-Vf Piatra Râioasa-Vf Suluku Mare-Valea Serparu-Măcin

- dificultate scăzută spre medie și o durata de 5-6 h cu tot cu pauze

 

*Ce trebuie să ai la ține:

Mâncare, apă/ceai, după preferințe, masă va fi servită în natură într-un peisaj mirific în Șaua Serparu.

 

Echipament obligatoriu:

- Bocanci

- Geacă/pelerină de ploaie,

- Rucsac pentru tură de o zi,

- Pantaloni drumeție (exclus blugi),

- tricou sintetic

- polar,

- căciulă,

- mănuși,

- haine de schimb



Prețul: 150 RON

Preț Adventures Club Member: gratuit* sau 128 RON (vezi regulamentul Adventures Club aici)

 

*Include

-transportul cu microbus/autocar,

-ghid montan și național,

-însoțitor grup,

 

*Nu include:

-taxa de intrare în parc

-alte cheltuieli personale.

 

*Grup minim de participanți: 15

 

***NOTĂ***

*În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei!

 

*In cazul in care nu veti participa la eveniment din orice motiv, trebuie sa gasiti un inlocuitor pentru rambursarea sumei!

* Termen de plata: 23.09.2021, în limita locurilor disponibile!

 

Pentru inscriere va rugam sa completati formularul de mai jos:

 

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Invalid Input

* Te rugam sa completezi acest camp

Acord de prelucrare al fotografiilor si clipurilor video efectuate cu turistul in aceasta excursie de catre agentia de turism DCR Adventures, in vederea postarii pe site-ul www.dcradventures.ro si pe conturile de social media ale agentiei.

Invalid Input

Invalid Input

Serie invalida!

Codul este invalid!

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Acest formular colecteaza informatiile necesare pentru efectuarea rezervarii si generarea unei facturi de plata.
Verificare Anti SPAM
Arata alta imagine Valoare incorecta

 

 

Social Media

Plata Online

  • Sigla PlatiOnline
© 2019 Agentia de turism DCR Adventures SRL Toate drepturile rezervate.