Circuite

Descoperă Munții Călimani

 

Descoperă Munții Călimani cu #DCRAdventures! In această excursie vom parcurge împreună doua trasee panoramice: Vf. Piatra lui Orban și Poteca Tematică "12 Apostoli"!

 

Munții Călimani reprezinta cel mai extins masiv vulcanic de la noi din tara. Aceștia sunt localizați în zona central nordică a țării, intinzandu-se pe suprafața a patru județe: Suceava, Harghita, Bistrita Nasaud si Mures. Parcul Național Călimani are în componenta Rezervatia Naturala Doisprezece Apostoli. Poteca tematica cu acelasi nume ne va purta, de-a lungul celor aproximativ 8 km, către frumoasele formatiuni stancoase cu figuri zoomorfe. Godzilla, Ramses al III-lea, Nefertiti sau Mosul sunt cateva exemple dăltuite cu trudă de natură pe care le vom admira in aceasta drumetie.

Poteca Tematica “12 Apostoli”

Durata traseu: 6-7 ore

Distanta totala  traseu: 16km

Altitudine minima: 1050m

Altitudine maxima: 1770m



Pentru atingerea vârfului Piatra lui Orban (1462m) ne vom deplasa în satul Colibița, la barajul lacului omonim. Situat la 900m altitudine, lacul este unul artificial, de acumulare, și a fost dat în folosință din anul 1977. La sfarsitul drumetiei ne vom putea bucura de o panorama superba a lacului dar și a Muntilor Rodnei si Bargaului!

Drumetie Vf. Piatra Lui Orban (1462m)

Durata traseu: 8-9 ore

Distanta totala traseu: 18km

Altitudine minima: 800m

Altitudine maxima: 1463m

 

Durata: 4 zile

Plecare: Sâmbătă, 27 Noiembrie 2021, ora 06.00 cu autocar/midiautocar, in functie de numarul de participanti, din Piata Victoriei, parcarea centrala.

Intoarcere: Marți, 30 Noiembrie 2021, orele 22:30, in functie de trafic, tot la Piata Victoriei, parcarea centrala.

 

Program:

Sambata, 27 noiembrie:

Intalnire in Piata Victoriei la ora 05:45. Deplasare cu autocarul pe ruta Buzau -> Focsani -> Bacau -> Campulung Moldovenesc -> Vatra Dornei. Cazare si timp liber in Vatra Dornei.

 

Duminica, 28 noiembrie:

Mic dejun. Deplasare cu autocarul la Colibita, drumetie pe Vf. Piatra Lui Orban, intoarcere pe seara la cazare in Vatra Dornei.

 

Luni, 29 noiembrie:

Mic dejun. Deplasare cu autocarul la Gura Haitii, drumetie pe Poteca Tematica  “12 Apostoli”, intoarcere pe seara la cazare in Vatra Dornei.

 

Marti, 30 noiembrie:

Mic dejun. 

Vizita la unul dintre cele mai frumoase castele de la noi din tara, Castelul Sturdza de la Miclauseni. Monument istoric de arta gotica, acesta a fost ridicat la sfarsitul secolului XIX pe locul unui fost conac. De-a lungul timpului a fost folosit ca spital, popas pentru soldati sau centru de plasament. Castelul a fost restaurat, functionand astazi ca muzeu. 

Retur la Bucuresti pe aceeasi ruta. 

 

*Nota: In functie de conditiile meteo, traseele montane mentionate in program pot fi modificate sau anulate.

 

Echipament obligatoriu:

- bocanci

- pantaloni drumetie (exclus blugi)

- tricou sintetic,polar

- geaca

- caciula

- manusi

- lanterna frontala

- haine de schimb

- rucsac pentru tura de o zi

- ochelari de soare

- trusa prim ajutor

- parazapezi

 

Optional, dar recomandam:

- Bete trekking

- crema de protectie solara

 

**NOTA**

Vă rugam sa tineti cont de echipamentul obligatoriu!

In cazul in care va prezentati la autocar cu un echipament necorespunzator, ghidul isi rezervă dreptul de a nu va permite participarea in cadrul evenimentului!

 

Prețul: 850 RON

Pret Adventures Club Member: 765 RON (vezi regulamentul Adventures Club aici: http://dcradventures.ro/index.php/ro/adventures-club)

Rezervarea se realizeaza prin completarea formularului de mai jos si prin achitarea avansului de 400RON/persoana. Rest de plata 450RON pana la 10.11.2021.

 

 *Include

-transportul cu autocar/midiautocar/microbuz, in functie de numarul de participanti

-cazare 3 nopti la pensiune in Vatra Dornei, in camere duble/triple

-mic dejun

-ghid montan si national

-insotitor grup

-taxe drum

 

*Nu include

  • intrarile la obiectivele turistice (15RON/persoana la Castelul Sturdza)
  • alte cheltuieli personale 

 

Numar minim de participanti: 15

Numar maxim de participanti 25

 

***NOTA***

*In cazul nerealizarii numarului minim de participanti mentionat, agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar sau rambursarea sumei!

 

* Termen de plata: 25.11.2021, in limita locurilor disponibile!

 

Pentru inscriere va rugam sa completati formularul de mai jos:

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Invalid Input

* Te rugam sa completezi acest camp

Acord de prelucrare al fotografiilor si clipurilor video efectuate cu turistul in aceasta excursie de catre agentia de turism DCR Adventures, in vederea postarii pe site-ul www.dcradventures.ro si pe conturile de social media ale agentiei.

Invalid Input

Invalid Input

Serie invalida!

Codul este invalid!

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Acest formular colecteaza informatiile necesare pentru efectuarea rezervarii si generarea unei facturi de plata.
Verificare Anti SPAM
Arata alta imagine Valoare incorecta

 

 

Social Media

Plata Online

  • Sigla PlatiOnline
© 2019 Agentia de turism DCR Adventures SRL Toate drepturile rezervate.