Circuite

Descopera Zanzibar

 

Pe 23 Decembrie 2021 pornim într-o călătorie frumoasă și exotică pe insula condimentelor. Scopul acestei călătorii este acela de a pune piciorul pe pământ african, de a interacționa cu localnicii și cel mai important, de a ne scălda ochii (sufletul) și trupurile în apa Oceanului Indian, pășind agale pe nisipul alb precum făina.

Nu mai sta pe gânduri și hai împreună cu noi să trăim o experiență pe care cu siguranță nu o vom uita niciodată!

 

Durată: 13 nopți / 14 zile în Zanzibar

Perioada: 23.12.2021 - 06.01.2022

Destinație: Insula Zanzibar, Tanzania

Pașaport obligatoriu valabil minim 6 luni de la întoarcerea în țară.

Scopul călătoriei: recreere, destindere, relaxare, instagram, facebook, tik-tok, etc. :P

 

Preț: 1.650 EURO / persoană, valabil pana la data de 1 iunie 2021, dupa care pretul poate varia in functie de pretul biletului de avion.

Pret Adventures Club Member: 1568 EURO (vezi regulamentul Adventures Club aici)

 

*INCLUDE:

Bilete de avion 

Bagaj de mana (7 kg) si bagaj de cala (între 20 și 30 kg)

Transfer aeroport – cazare - aeroport

Cazare 13 nopți / 14 zile cu mic dejun

Camere tip bungalou tradițional cu pat dublu, twin sau camera triplă, baie proprie, terasă mică și ventilator tavan

Acces WI-FI în camere și în curte

5 excursii ("Blue Safari", "Stone Town + Prison Island", "Spice Tour + Kendwa", "Mnemba + Nungwi", "Ferma de alge, satul Paje si Reciful")

1 surpriză de proporții din partea organizatorilor

 

*NU INCLUDE:

× Intrările la obiectivele turistice: ~ 60 / persoană

× Toate tipsurile pentru ghizi, barcagi, șoferi, curățenie: ~ 40 / persoană

× Mesele și băuturile individuale pe toată perioada: ~ 500 € minim / persoană, în funcție de preferințele culinare ale fiecăruia

× Asigurarea medicala;

× Asigurarea storno (contacteaza-ne pentru oferte)

× Alte cheltuieli personale (taxiurile, suveniruri, alte excursii opționale, ș.a.m.d.)

 

Detalii  pentru rezervare:

- la înscriere se achita un avans de 400 euro/persoana.

- pana la 20 aprilie se achita 350 euro/persoana

- pana la 20 iulie se achita 300 euro/persoana

- pana la 20 septembrie se achita 300 euro/persoana

- pana la 03 decembrie se achita 300 euro/persoana



Important de stiut:

 - Pașaport cu o pagină liberă, valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în țară (nu este acceptat pașaportul temporar)

 - Plățile in Zanzibar se fac in moneda locală (Shilling Tanzanian - TZS) se schimba la fata locului din USD sau din EURO.

 

Locurile sunt limitate!

Grup minim pentru organizarea circuitului: 10 persoane.

Grup maxim de participanti: 16 persoane

 

 

*Alte excursii opționale extra:

- “Inot cu delfinii” = 40 / persoană

- “Pescuit cu localnicii” = 35 / persoană

- “Jozani, Kuza Cave și Sunset” = 45 € / persoană

- “Jozani + Kuza Cave” = 30 € / persoană

- “Sunset” = 20 € / persoană

 

Dacă ți-am atras atenția, mai jos vei putea regăsi programul detaliat al acestui eveniment:

 

Ziua 1 (23.12.2021)

Ne întâlnim pe Aeroportul Otopeni cu 2-3 ore înainte de decolare pentru a face check-in-ul si a lasa bagajele la cala.

 

Ziua 2 (24.12.2021)

Aterizăm în Zanzibar, completam formularul de viză, ne luăm viza pe pașaport, luăm bagajele, urcăm în mașina pentru transfer, mergem să schimbăm banii din euro sau dolari (dolarii să fie emiși după anul 2009) în șilingi tanzaniei, iar ceva mai târziu vom ajunge la cazare, ne vom pune costumul de baie și vom fugi pe plajă să facem prima baie în Oceanul Indian. După baie și înot, mergem să mâncăm și vom facem și o ședință tehnică pentru stabilirea excursiilor incluse și a celor extra.

 

Ziua 3 – Ziua 13 (25.12.2021 – 04.01.2022)

Pe 25.12.2021, fiind Crăciunul, vom organiza un “Secret Zanta”, unde vom știi cu o săptămână înainte pe cine vom avea la bilețel, însă nu vom divulga nimănui numele persoanei respective, chiar și după ce vom termina de oferit cadourile. Va fi unul dintre cele mai frumoase Crăciunuri pe care le-ați avut. 

Zilnic avem mic dejun inclus, iar în zilele ce vor urma propunerea noastră este de a face într-o zi excursie, următoarea zi liberă pentru plajă sau alta opțională extra, continuând apoi cu o altă zi cu excursie, urmând o altă zi liberă pe plajă și tot așa. Astfel, avem și timp de plajă si de vizitat, iar serile avem cel puțin un party la care să mergem. SUNTEM ÎN VACANȚĂ ȘI TREBUIE SĂ NE MAI ȘI DISTRĂM.

Pe 31.12.2021 ne pregătim să petrecem pe plajă, la un party, trecerea dintre ani. O experiență unică de care vă veți reamintiti cu siguranță multe luni și mulți ani după!

 

Ziua 14 (05.01.2022)

Ne trezim dimineața, servim micul dejun, apoi mergem pentru o ultimă baie în ocean, ne întoarcem să facem un duș, terminăm de facut bagajele, mâncăm ceva, după care plecăm spre aeroport.

 

Ziua 15 (06.01.2022)

Aterizăm în București și ne îndreptăm spre casele noastre.

 

Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uita niciodată! 

 

Excursiile incluse sunt următoarele:

 

  1. STONE TOWN + PRISON ISLAND (durată: 08:00 – 20:00)

- Vom avea o zi plină și lungă prin capitala insulei. Alături de ghidul nostru, vom descoperi Stone Town la pas, explorând străduțele sale înguste, vom opri și la cea mai mare piață din capitală unde vom putea cumpăra diverse condimente și sosuri. Vom vizita Muzeul Sclavilor și vom afla multe detalii care ne vor trezi la realitate. Din port vom lua și câteva bărcuțe pentru a descoperi ce se află pe Prison Island. Vom afla povestea țestoaselor de acolo și alte informații pe care ni le va oferi ghidul nostru. Pentru împătimiții de cumpărături, îi anunțăm că vom avea 1 oră liberă la shopping.

 

  1. SPICE TOUR + KENDWA (durata: 08:00 – 20:00)

- Nu putem ajunge pe insula condimentelor fără a face și turul condimentelor. În această zi vom avea un alt ghid care ne va arăta, ne va explica și ne va detalia tot ce vom vedea și vom gusta în acest tur. Pe lângă banane, ananas, turmeric, ghimbir, ardei iute și multe altele, vom putea vedea un copac cu două întrebuințări total diferite și cu mirosuri diferite. La final vom avea parte de o gustare de fructe, iar mai apoi vom putea cumpăra câteva condimente și câteva creme naturale direct de la producător. După amiaza de îndreptăm spre nord-vestul insulei în Kendwa, unde vom avea timp liber de relaxare, înot, servirea mesei (opțional) și ne vom bucura de un frumos și spectaculos apus de soare.

 

  1. SAFARI BLUE (durata: 08:00 – 18:00)

- O zi dedicată plimbării pe ocean cu bărcuțele. În această zi avem programate 3 opriri:

- Întâi de toate oprim să facem snorkeling, iar mai apoi facem și prima oprire pe un banc de nisip în mijlocul Oceanului Indian, unde vom avea timp liber pentru înot, poze și pentru o gustare de fructe exotice.

- A doua pauză o avem pe o insulă unde vom servi masa de prânz (creveți, caracatiță, calamari, pește, homar, alături de care vom servi cartofi prăjiți, orez și salată, fiecare vom avea un suc sau o apă). În pauza de pe insulă vom vedea un Baobab vechi de peste 500 de ani și vom afla legenda sa.

- A treia oprire și ultima este în laguna de lângă insulă, unde vom face snorkeling printre mangrove.

 

  1. SNORKELING INSULA MNEMBA + NUNGWI + SURPRIZĂ (durata: 07:30 – 20:30)

- Odată ajunși la bărci, ne urcăm în ele și ne îndreptăm spre insula Mnemba (insula lui Bill Gates) însă nu vom opri pe ea pentru că este interzis, aceasta fiind privată, așa că noi vom opri puțin mai sus de insulă, lângă recif, pentru a face snorkeling, iar în tot acest timp se pregătește o gustare de fructe. Mai târziu vom servi și masa de prânz constând tot în fructe de mare. După ce terminăm prânzul ne îndreptăm spre Nungwui, pentru surpriză și pentru cină (opțional) sau înot.

 

  1. FERMA DE ALGE + TUR SAT PAJE + RECIF (09:00-15:00)

Plecăm după micul dejun, pentru a ajunge in Paje și pentru a putea face un tur / o plimbare prin sat. Aici vom putea fotografia casele localnicilor, să ne întâlnim cu copii și chiar sa ducem ceva rechizite și jucarii la școala din sat. După ce terminăm turul satului mergem să vedem o ferma de alge, dar nu sunt acele alge pe care le mâncăm noi la restaurant in salată, ci unele speciale pe care le vom și gusta. În acest tur vom descoperi cum se plantează acestea, cine le îngrijește, când anume sunt accesibile și ce produse se obțin după procesarea lor. Vom vizita și o mică fabrică unde se produc manual tot felul de cosmetice. La final desigur vom putea si achizitiona diverse produse pentru acasă sau pentru cei dragi. După ce terminăm vizita la ferma de alge, mergem până la recif, acesta aflându-se la 2 km în largul Oceanului Indian. Va fi necesar să avem cu toții papuci de apă pentru aricii de mare și pietre. În această plimbare vom vedea mici corali, diverse specii de pești, o sumedenie de steluțe de mare, arici de mare precum cei din Grecia, arici de mare cât un pantof mărimea 40/43 și putem întâlni și crabi, caracatițe și alte viețuitoare. Va fi o zi plină, având în vedere cele 3 activități din program.

  

Pentru inscriere va rugam sa completati formularul de mai jos:

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

* Valoare incorecta!

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Invalid Input

Invalid Input

* Te rugam sa completezi acest camp

Acord de prelucrare al fotografiilor si clipurilor video efectuate cu turistul in aceasta excursie de catre agentia de turism DCR Adventures, in vederea postarii pe site-ul www.dcradventures.ro si pe conturile de social media ale agentiei.

Valoare incorecta

Valoare incorecta

Acest formular colecteaza informatiile necesare pentru efectuarea rezervarii si generarea unei facturi de plata.
Verificare Anti SPAM
Arata alta imagine Valoare incorecta

 

 

 

Social Media

Plata Online

  • Sigla PlatiOnline
© 2019 Agentia de turism DCR Adventures SRL Toate drepturile rezervate.