Circuite

Revelion In Apuseni

 

Agenția DCR Adventures te invită să petreci un revelion memorabil în inima Apusenilor.

Satele din Munţii Apuseni îşi întâmpină oaspeţii din acele zile într-o atmosferă de poveste. Ninsorile dau strălucire aşezărilor din inima Ţării Moţilor pe care le transformă într-unele dintre cele mai atractive locuri pentru pasionaţii de fotografie.

Vom vizita obiective precum: Peștera Poarta lui Ionele, Satul Casa de Piatră, Peștera Coiba Mare, Izbucul Tăuz, Peștera Meziad, Peștera cu cristale de la Fârcu, Cascada Vârciorog și Groapa Ruginoasă.


Daca ți-am atras atenția, mai jos îți prezentăm programul nostru detaliat.

 

Ziua 1 (Miercuri, 30 decembrie):

Ne vedem la ora 05.30 în Piața Victoriei, parcarea centrală și pornim la drum pe ruta București-Pitești-Sibiu-Alba Iulia-Gârda de Sus. Ne oprim în Alba Iulia să vizităm cea mai mare Cetate din România, care stă în picioare de mai bine de 300 de ani. 

Cetatea este locul în care vă puteți întoarce în timp, de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificații, din tot atâtea epoci diferite. Altfel spus, fiecare cetate ridicată aici a înglobat-o pe cea veche: Castrul ridicat de romani, Cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.

Ultima a fost ridicată la Alba Iulia la începutul secolului al XVIII-lea. 

Dupa această vizită ne îndreptăm spre Gârda de Sus, unde vom vizita Peștera Poarta lui Ionele. Este o peșteră ce captivează vizitatorul prin impozantul portal de peste 12 metri înălțime, fiind situată în versantul drept al Văii Ordâncușa. Apoi, ne îndreptăm spre cazare la Pensiunea Mama Uța. Seara vom servi cina, vom sta la povești si ne vom juca diverse jocuri de societate.

 

Ziua 2 (Joi, 31 decembrie): 

În ultima zi din an, după ce vom servi micul dejun, ne pregătim să o luăm din loc și să vizităm mai multe obiective din Țara Moților, precum: Pestera Meziad, care este una din cele mai mari, mai frumoase și mai cunoscute peșteri turistice din România. Are statutul de rezervaţie naturală, datorită bogăţiei şi diversităţii speleotemelor, precum şi prezenţei unei bogate faune cavernicole (una dintre cele mai mari colonii de lilieci din România). Pe lângă depozitul de oase ce au aparţinut ursului de peşteră, descoperite în Sala Oaselor, în Peştera Meziad au fost identificate şi urme ale existenţei omului preistoric. Cea mai cunoscută dintre ele este fragmentul ce provine din craniul unui tânăr care a fost, probabil, sacrificat în cadrul unei ceremonii rituale; Peștera cu cristale de la Fârcu care reprezintă singurul loc din țară și printre puținele din lume care oferă posibilitatea turiștilor fără pregătire speologică să se bucure de spectacolul oferit de impresionantele formațiuni de calcit. 

De restul obiectivelor ne vom bucura la fața locului, acestea rămânând un mister până în ultima zi din an.

În jurul orei 18.00 ne întoarcem la cazare pentru a ne pregăti de intrarea în anul nou. Seara vom da startul petrecerii cu bucate alese cum numai în Țara Moților găsești, dar și cu muzică live ce ne va ține până dimineața. Se anunță o petrecere pe cinste, de care îți vei aduce cu siguranță aminte!

 

Ziua 3 (Vineri, 01 ianuarie):

După ce ne vom trezi, mai târziu ca de obicei, ne vom delecta cu un mic dejun delicios.

Ne continuăm ziua cu o ușoară drumeție până în Satul Casa de Piatră care va dura aproximativ 4-5 h (cu tot cu pauze) pentru a ne bucura de peisajele autentice specifice acestei zone. 

De asemenea, vom mai vizita și Peștera Coiba Mare care are cel mai mare portal de pesteră din România, cu o dimensiune de 47 metri înălțime și 74 de metri lățime, dar și Izbucul Tăuz, care are o adâncime de -87 de metri, fiind considerată cea mai adâncă cavitate inundată explorată din România. Prin Izbucul Tăuz ies la lumină apele ce intră în subteran prin peşterile Coiba Mare şi Coiba Mică.

Opțional cine dorește poate să-și petreacă ziua pe Domeniul Schiabil Vârtop Arieșeni.

 

Ziua 4 (Sâmbătă, 02 ianuarie):

Dupa servirea micului dejun, ne pregătim bagajele și plecăm spre casă pe aceeași rută pe care am și venit. 

În drumul nostru spre casă, ne vom opri să vizităm: Groapa Ruginoasă un fenomen geologic natural, mai exact o ravenă de peste 600 de metri diametru și 100 de metri adâncime. Aceasta face parte din Parcul Natural Apuseni și reprezintă o vale cu versanți abrupți, formată prin eroziune de șuvoaie (ravinare) ceea ce a determinat apariția stratelor de cuarțite (de culoare roșu-violaceu), conferind zonei (din punct de vedere peisagistic) un aspect aparte.

Pentru a vizita acest obiectiv vom face o drumeție de aproximativ 2 h (dus-intors), având un nivel de dificultate ușor spre mediu.

Nu plecăm spre casă până nu vizităm și Cascada Vârciorog, o spectaculoasă cădere de apă de peste 15 metri înălțime situată într-o pădure de conifere la poalele Vârfului Piatra Grăitoare. 

Revenim acasă mai bogați în experiențe pe care cu siguranță nu le vom uita niciodată!

 

Plecare: Miercuri, 30.12.2020, ora 05.30 cu minivan/microbuz/mașină, în funcție de numărul de participanți, din Piața Victoriei, parcarea centrală.

Întoarcere: Sâmbătă, 02.01.2021, orele 23:00, în funcție de trafic, tot la Piața Victoriei, parcarea centrală.

 

Durată: 4 zile, 3 nopți

Prețul: 1090 RON/persoana

  • Preț Adventures Club member: 981 RON/persoană (vezi regulamentul Adventures Club aici)
  • **ACCEPTĂM TICHETE DE VACANȚĂ**

**Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site și plata unui avans de 370RON/persoana pana la data de 23.10.2020.

Diferența va fi achitată astfel:

  •  pana la 23.11.2020 (360RON/persoana)
  •  pana la 23.12.2020 (360RON/persoana)

 

*Include

✓ Ghid Național

✓ Transportul cu microbuz/minivan/mașină

✓ Cazare 3 nopți în camere duble la Pensiunea Mama Uța din Gârda de Sus

✓ Mic dejun inclus



* Nu include

√ Intrările la obiective

Masa festivă pentru seara de revelion (250 RON)

√ Alte cheltuieli personale



Doar 14 locuri disponibile!

 

Notă

*În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar sau rambursarea sumei!*

* Termen de plată: 23.12.2020, în limita locurilor disponibile!

 

 Pentru inscriere va rugam sa completati formularul de mai jos: 

Ups, ne pare rau, pentru aceasta excursie nu mai sunt locuri disponibile!

 

Social Media

Plata Online

  • Sigla PlatiOnline
© 2019 Agentia de turism DCR Adventures SRL Toate drepturile rezervate.